abandonat pe trotuar,
avea ruptă o aripă,
prizonier în iarna grea,
la lumina unui far.
Nimănui nu îi păsa.
Lacrimi îi curgeau pe gheaţă;
O oglindă s-a format,
Lumea îi trecea prin faţă:
singurică lângă ziduri,
o fetiţă a-nnoptat
şi-aprindea din când în când chibrituri.
Un câine-şi aştepta sfărşitul,
de zile-ntregi lângă mormânt,
căci nu-şi părăsea stăpânul.
Pe un pod, plângea în hohot,
un copil orfan de mamă,
în valuri dispăru îndată.
Pe-o secure încă zace
viaţa Sfintei Filofteia.
Prinţul Fericit e pace,
îl salută, îi zâmbeşte
şi îl cheamă-n lumea sa.
Frigul cumplit se topeşte…
De dimineaţă grăbiţi,
parcă uitaţi de soartă,
merg oamenii plictisiţi.
“Uite-o pasăre moartă!”
Se fereşte fiecare.
Se aude o melodie, răsună în difuzoare:
“Unde dragoste nu e…”
Şi este frig!
