Azorel

 Am un cuţu tare mic,

Jucăuş cum nu se poate;

Pe loc nu stă un pic,

Cu lăbuţa dă în toate.

“Azorel, aşa îl cheamă”

Zâmbind, mama îmi zise.

“Trebuie băgat în seamă,

Nu doar mângâieri promise”

“Azorel, ia vin-aici!”

Nici n-apuc să-l strig bine,

Cu părul ca un arici,

Se aşează lângă mine.

Un bulgăre-nsufleţit,

Cu ochi negrii strălucind,

Stă se uită-ncremenit,

Ceva sigur aşteptând…

Cu el sigur să mă joc,

Asta aşteaptă el.

“Astăzi ai avut noroc,

Pe cuvânt, măi Azorel”

Şi, când să mă joc cu el,

Vine mama lui nervoasă

Şi îi zice că-i purcel

Căci, n-a mai intrat în casă

“Dar afară e frumos,

Este bine pentru joc!”

Îi zic eu simandicos.

Însă… ea s-a făcut foc!

“Are lecţii de făcut,

Şi nu să umble ştrengar,

Cum pe alţii i-am văzut ,

Tăind frunze de arţar!”

“Dar este încă micuţ

Şi acum vremea îi este

Şi merită că-i drăguţ

Mai un joc, mai o poveste.”

“De mic trebuie să ştie,

Să fie politicos,

Şi pe unde o fi să fie,

El să se poarte frumos!”

“Hai! Trezeşte-te, Costin,

Jucându-te cu Azorel,

Ai închis ochii puţin

Şi ai adormit niţel.”

Am deschis ochii mai bine

Şi-n jur, atent-am privit

Doar atât era cu mine,

Azorel. Clar, am dormit.