Sunt momente în viaţa mea
când înţepenesc şi nu mă pot mişca;
un chin se iveşte din adâncuri venit,
fiinţa-mi cuprinde sunt încremenit.
Sufăr de sete lâng-o fântână;
soarele arde dar nu e lumină;
Voci din infern şoptesc necontenit,
şoptesc şi eu, căci glasul mi-a pierit.
Pe trup cicatrici apar şi rămân;
rănile-s tratate cu venin.
Un suflet bătrân stă captiv, resemnat,
în trupul unui tânăr nevinovat.
Prin adâncul fiinţei vâjâie vântul;
harpoane de ceaţă-mi urmăresc gândul;
inima mi se transformă în gheaţă.
O viaţă de om îmi trece prin faţă.
Plouă în suflet, nori negri s-adună,
n-am loc să m-ascund, vine furtună.
Haosul domneşte, furtuna a-nceput...
Prin întuneric m-am rătăcit.
În jurul meu fulgerele fac lumină,
la tot pasul fulgeră şi tună;
din mijlocul furtunei să plec am vrut,
dar m-a lovit un trăsnet şi am căzut.
Vulturul sorţii din viaţă-mi ciupeşte;
sufletul se zbate şi mă jeleşte.
Aşa mă chinuiesc, în locuri pustiite,
în locuri ce n-au fost şi nici vor fi găsite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu