Stare de mahmureală

Primii pași, tiptil, tiptil,

i-am făcut în grabă mare,

cât târâș, cât în picioare

la sticlă, făcea cu ochiul!

Și-mi era așa de sete!

Mi-a plăcut de mic copil!

Mi-am legat sticla de gât

și-am băut cu vrednicie

din licoarea amăruie.

Și îndată m-am zbârcit.

Mai gâlgâi o-nghițitură…

Am murit de băutură.

Între patru scânduri late,

cumințel, culcat pe spate,

privesc sticla buclucașă…

Aș mai bea un pic din ea,

dar nu mă pot ridica.                                                   

E timpul de rugăciuni…                

Une heure

Le temps passe auprès de moi

Mon radar n'est pas réglé

Pour établir la vitesse du temps absolu.

Je tourne

trois millions trois tours par seconde

au tour du centre de l'univers ou

peut-être l'univers,

tourne autour de moi.

Et moi, je ne comprends pas

où, quand et comment

J'ai perdu une heure.

Voire soixante minutes

ou trois mille six cents secondes,

clé de mon destin.

J'essaye de fouiller l'infini,

en renversant des planètes dans l'océan;

le soleil sur tout ciel,

se cache dans un trou noir…

Et mon crayon se termine

en faisant calculs de limite,

à une équation simple;

le résultat est toujours

une constante c

c égal, situation sans résultat.

 

Je sais

- même si vous n'êtes pas d'accord

que le temps

ne peut pas guérir tous.

Mais il est possible que je trouve,

une heure perdue,

ou

au moins, trouver la fin de moi.  

Tradusa de Nistor Gabriela.Iti multumesc mult, Gabriela!

O oră

Timpul trece pe lângă mine,

radarul meu nu e setat

să fixeze viteza timpului absolut.

Eu mă învârt

cu trei milioane trei rotaţii pe secundă

în centrul universului, sau

poate universul

se învârte în jurul meu.

Şi nu înţeleg

unde, cum şi când

am pierdut o oră.

Adică şaizeci minute

sau trei mii şase sute secunde,

cheia destinului meu.

Încerc să răscolesc infinitul,

răsturnând planete-n ocean;

soarele de pe oricare cer,

se ascunde într-o gaură neagră…

Iar mie mi se termină creionul

făcând calcule cu limită,

pentru o ecuaţie simplă;

mereu îmi dă rezultatul

o constantă c.

c egal, situaţie fără rezultat.

Eu ştiu,

chiar dacă nu eşti de-acord

că timpul

nu le poate vindeca pe toate.

Dar poate voi găsi,

o oră pierdută,

sau

măcar să îmi găsesc sfârşitul.

Momente de adevăr

Sunt momente în viaţa mea

când înţepenesc şi nu mă pot mişca;

un chin se iveşte din adâncuri venit,

fiinţa-mi cuprinde sunt încremenit.

Sufăr de sete lâng-o fântână;

soarele arde dar nu e lumină;

Voci din infern şoptesc necontenit,

şoptesc şi eu, căci glasul mi-a pierit.

Pe trup cicatrici apar şi rămân;

rănile-s tratate cu venin.

Un suflet bătrân stă captiv, resemnat,

în trupul unui tânăr nevinovat.

Prin adâncul fiinţei vâjâie vântul;

harpoane de ceaţă-mi urmăresc gândul;

inima mi se transformă în gheaţă.

O viaţă de om îmi trece prin faţă.

Plouă în suflet, nori negri s-adună,

n-am loc să m-ascund, vine furtună.

Haosul domneşte, furtuna a-nceput...

Prin întuneric m-am rătăcit.

În jurul meu fulgerele fac lumină,

la tot pasul fulgeră şi tună;

din mijlocul furtunei să plec am vrut,

dar m-a lovit un trăsnet şi am căzut.

Vulturul sorţii din viaţă-mi ciupeşte;

sufletul se zbate şi mă jeleşte.

Aşa mă chinuiesc, în locuri pustiite, 

în locuri ce n-au fost şi nici vor fi găsite...

Să ne aducem aminte de noi

        Când eram mic, vedeam cum oamenii mari, uneori, se complicau să rezolve o problemă şi, pentru că nu le ieşea, renunţau. Iar eu mă întrebam cum de nu pot să rezolve o problemă atât de simplă, lăsând această povară să o poarte inutil zi de zi. Credeam că, dacă aş fi fost eu în locul lor, aş fi făcut tot ce îmi stă în putinţă pentru a reuşii să găsesc o soluţie şi credeam mereu că acea soluţie există doar dacă se vrea cu adevărat. Au trcut anii copilăriei şi, odată cu ei, şam fost pus în faţa multor situaţii la care trebuia să găsesc o rezolvare. Mai pe la început, am încercat să rămân fidel copilului care rezolvă orice problemă dar, cu trecerea timpului, am sesizat că încep să devin  ca oamenii mari, care nu mai găsesc câteodată soluţii şi renunţă. Nu ştiu cum este pentru restul oamenilor însă, pe mine, mă doare când trebuie să accept această realitate a adulţilor pe care copii nu o înţeleg uneori.  De fiecare dată mă gândesc dacă, atunci când eram copil, aş fi găsit soluţii pentru problemele mele de astăzi sau dacă, atunci mă înşelam că există soluţii când, de fapt, trebuie să acceptăm să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Dar nici aici nu găsesc nici un răspuns...

      „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa...”,  spunea  bătrâna din “Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Şi dacă această sărăcie e formată numai din întrebări,  ce se întâmplă? Poţi fi fericit doar cu întrebări, fără nici-un răspuns? De exemplu, dacă te întrebi ce înseamnă viaţa, găseşti repede un răspuns, după un timp mai găseşti unul şi încă unul... Apoi ajungi să te întrebi care răspuns e mai aproape de adevăr şi tot nu ai găsit un răspuns. Se poate întâmpla să uiţi de tine, să fii cuprins de problemele vieţii cotidiene pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Dar ce se întâmplă dacă uiţi de tot de tine? Dacă uiţi colegii din gimnaziu, de momentele semnificative  din copilărie, de clipele de confuzie produse de primii paşi în maturitate, dacă uiţi de toate acestea, mai eşti tu, cel adevărat? Dacă crezi că ştiicu adevărat ce e viaţa, eşti convins de asta?

      Mulţi oameni cred că ştiu ce înseamnă viaţa pe care o trăiesc şi de multe ori, îi ceartă pe copii, când aceştia vin cu soluţia cea mai curată, mai pură şi mai aproape de adevăr. Oare nu se poate inversa ordinea? Copiii să devină oameni mari iar ceilalţi să fie copii? Am scris toat acestea în speranţa că, poate există cineva care îşi mai aduce aminte de ce şi cine a fost , de speranţele cu care a pornit la drum, de entuziasmul copilăriei risipit în adierile timpului.

Cugetare

tic tac, tic tac...
e legat de timp...
l-am pierdut?
l-am rătăcit?
sau... a trecut? 

Sonet

Tu, pământ,

Veşnic mormânt,

Gând efemer,

Pentru flori mister.

Loc de voyage,

Parcă un miraj;

Adevăr visat

Sau…adevărat.

Am venit grăbit,

Pentru o clipă… am trăit,

În viteză am trecut.

În gânduri plutesc,

Mereu mă găsesc,

Apoi rătăcesc…